Editorial – Conf.dr. Mihail MARCOCI
Kimberly Guilfoyle a fost ambasadoarea Statelor Unite ale Americii. Și spunem „a fost„, pentru că, după ce a vorbit mai mult decât ar fi fost cazul, președintele Trump împreună cu secretarul de stat Rubio au fost nevoiți să o retragă în atât de însoritul Washington. Remarcabilă prin prezență și atitudine, mult peste doamna Kathleen Kavalec la aceste criterii, doamna Guilfoyle nu a excelat la aptitudinile diplomatice necesare reprezentării intereslor tinerei Americi în antica Eladă.
Dar acest lucru se întâmplă adesea cu ambasadorii făcuți la „apelul de seară al bocancilor diplomatici„. Doamna Guilfoyle a ajuns ambasador pe repede înainte pentru că este fosta noră a președintelui Trump. Nu că șandramaua numită România nu ar avea ambasadori „generați instant” – vezi cazurile domnilor Luca Niculescu, Emil Hurezeanu, Alexandru Muraru etc. Veritabile flegme pe obrazul aparatului diplomatic românesc de carieră. Atât doar că anterior exemplificații diplomați „instant” ai României nu contează în nicio ecuație de putere în statele unde sunt acreditați. Sunt într-o vacanță sinecurială trimiși de partide sau de afonii politici, vezi cazul lui Klaus Iohannis – cea mai mare păcăleală politică globală de la începutul secolului XXI.
Doamna Guilfoyle, însă, a confirmat unele informații care circulau pe canalele de presă non-sorosistă conform cărora, fostul primar al municipiului Oradea și fost președinte al CJ Bihor devenise indezirabil conducerii de pe Potomac. Evident, spusele doamnei Guilfoyle s-au adeverit pe 5 mai, data la care guvernul Bolojan s-a disipat în negura istoriei. Bineînțeles prin mijloace democratice. Acum nu putem afla care a fost etiologia plecării bihoreanului de la cârma României. Poate faptul că a împărțit prea mult sandwichul de prânz cu Germania, ori a acceptat lascive atingeri din partea Macronului, sau că încă îl iubește pe ascuns pe venerabilul George Soros și îi ajută financiar pe atât de încercații copii nelegitimi ai acestuia din fondurile guvernului dâmbovițean. Ori poate că este un cumul de motive.
Cert este că despre plecarea bihoreanului se vorbea apăsat încă din martie, inclusiv în Germania și Franța. De asemenea, erau bârfe foarte credibile că în schimbul unei vizite oficiale la Washington, însuși olimpicul la matematică, Nicușor ar fi intrat în tranzacția schimbării Bolojanului. Doar că evoluțiile ulterioare ale programului SAFE și a glumei cu microreactoarele de la Doicești, vizita lui Nicușor la Washington se amână sine die, în ciuda eforturilor mexicanului Lazurcă, consilierul olimpicului, de a-l duce în Biroul Oval.
Prometeica doamnă Guilfoyle a confirmat ceea ce oamenii cu un minimum de creier în dotare știau de mult. Că orice parteneriat strategic trece prin buzunar și stomac. Și că cei care nu înțeleg de unde bate vântul nu au ce căuta în funcții de decizie strategică. În ciuda bunei tradiții, sperăm ca bihoreanul să nu ajungă să viziteze pe termen lung vreun penitenciar național, pentru că analiza seriilor istorice arată faptul că „rumânii” care i-au supărat pe partenerii strategici și nonstrategici – americani și ruși – au simțit mirosurile pușcăriei dinăuntrul ei. Mulțumim, doamnă Guilfoyle ! Ați fost singurul oficial american care a dezvăluit abrupt un adevăr simțit de-a lungul istoriei. Din păcate, poporul român nu a înțeles nimic. Cum a făcut în ultimii 2500 de ani.
Conf.dr. Mihail MARCOCI
