Editorial P.M. MARCOCI
Fiind un popor latin, românii au nevoie, măcar din când în când, de pâine și circ. Acum mai bine de 2000 de ani, marii conducători ai Imperiului Roman au ajuns la concluzia că pentru a putea sta relaxați, cetățenii au nevoie de pâine și circ. Și atunci nu mai interacționează agresiv sau profund cu problematica politică supusă cotidianului. A fost probabil unul dintre primele postulate ale psihosociologiei politice clasice. Dar această cerință o remarcăm, într o oarecare măsură, și în societatea românească contemporană.
Pentru că societatea românească de astăzi este avidă consumatoare de foarte mult circ mediatic menit să distragă atenția opiniei publice de la treburile generale ale cetății. Și vedem această operațiune – circ mediatic gratis pentru toată lumea – de la justiția televizată până la guvernarea pe rețelele sociale ori, să spunem, operațiunile mult mai complexe cum a fost cazul anulării alegerilor cu toate dezbaterile pro și contra care au apărut de atunci. Am putea afirma că românul a dezvoltat o veritabilă adicție pentru circul mediatic, desi, în realitate societatea românească este tributară acceptării eșecului accesului valorilor umane și profesionale la luarea deciziilor majore care-l privesc.
Și vedem lucrul acesta, în special, în zona publică fără să putem afirma că în domeniul privat valorile sunt întotdeauna cele care acced la conducerea activității corporațiilor, ONG-urilor și așa mai departe. Însă revenind la politică, aici lucrurile sunt prea lesne vizibile și, fără să vrem, sunt chestiuni care ne afectează pe toți într o manieră determinantă deoarece, din nefericire, în România, politica a ajuns în punctul în care interferează cu absolut orice domeniu al activității sociale. Or, incapacitatea structurilor politice de a genera valoare adăugată atât în planul personal cât și în planul decizional, se răsfrânge asupra vieții românilor de zi cu zi.
Nu spun că în cei 35 de ani toate deciziile care au fost luate ar fi fost greșite sau proaste. Dar, oricum, au fost departe de potențialul pe care l-a avut această resursă umană națională școlită și calificată. Probabil, că dacă resursa umană din România ar fi fost valorificată la cel mai înalt nivel al competenței sale, lucrurile puteau sta mult mai bine în țara asta. Chestiunea lipsei abilității guvernamentale de a valorifica potențialul creativ al românilor devine tragică dacă o auzim din vocea celor mai tineri concetățeni ori dacă o aflăm spusă cu înțelepciune de către cei mai bătrâni dintre noi. Concluzia conform căreia, în România, valorile nu pot accede în funcțiile de decizie pentru că s-a dezvoltat un sistem social în jurul marilor creatori de influență locală este eminamente corectă. Din nefericire, unii dintre ei au absovit, adesea, doar școala vieții dar au foarte multe interese pecuniare și o dorință patologică de a parveni.
Aceștia sunt cei care, după anii 2000, au devenit micii vătafi de plai, marii „baroni locali” cum li se mai spune. Au avut posibilitatea nelimitată de a-și impune oamenii obedienți și aserviți, grație mecanismelor ineficiente de selectare a funcționarilor guvernamentali, și la centru și în teritoriu. Însă o democrație nu poate fi niciodată separată de zona de parlamentarism eficient sau administrație optimă.
Ar fi o aberație să poți să susții că ai putea să ai democrație în lipsa unui parlament democratic ales. Parlamentul trebuie să fie reprezentat de formațiuni politice însoțite și de independenți. Ar fi chiar de dorit ca un număr mai mare de independenți să poată activa în calitate de deputat sau senator. Dar ponderea majoritară a funcției parlamentare trebuie să fie asigurată de partide. Or partidele în România ne arată încă o dată faptul că lucrurile legate de promovarea oamenilor de valoare sunt departe de ceea ce ne-am dori cu toții. Actualmente, mecanismele de selectare a persoanelor care urmează să candideze pe listă țin de voința unui om – conducătorul partidului – sau de voința unui grup centrat în jurul respectivului om. Nu ești dorit de conducătorul partidului, nu ai loc pe liste. E simplu dar aparent eficient. Proștii noștri sunt preferabili deștepților neascultători.
Această circumstanță ne oferă ocazia să vedem că cei care sunt numiți în funcție de deputat și senator ori în funcție de decidenți guvernamentali sunt, de foarte multe ori, lipsiți de competență juridice sau de abilități, să le spunem, operative în domeniile în care ar trebui să activeze. Cine plătește prețul este, evident, societatea românească în ansamblul ei. Aici putem vorbi și de companiile private și de stat, putem vorbi și de ONG-uri, de instituții publice ori de orice alt actor interesat în evoluția societății românești. Dar lipsa aceasta generalizată de competențe este observabilă fie că vorbim de abilitățile de legiferare fie că vorbim de capacitatea de a proiecta și impune în aplicare reglementări normative. Este vizibilă și în lipsa unor strategii guvernamentale care să conducă spre o evoluție imediată corectă și rapidă societatea românească. Aceasta băltește de ceva timp într-o mediocritate atât investițională cât și managerială, cu toate consecințele care derivă de aici. Cel mai mare angajator și cel mai bine motivant salarial angajator rămâne guvernul care prin instituțiile publice și, în special, prin autoritățile administrației publice centrale oferă unele salarii care în trecut păreau imposibil de atins și de directorii de bănci.
Deja lipsa orientărilor investiționale către economia inovativă sau către ceea ce înseamnă viitorul digital, conduce la imposibilitatea existenței resurselor financiare și alternativelor de lucru atât de necesare reformării Statului Român. A devenit clar pentru toată lumea că statul român trebuie să se reformeze printre altele și din motivul că nu a reușit o transformare eficientă și de mare substanță după 1990. În timp, au rezistat tot soiul de structuri și grupări care au reușit să depășească acel moment și să căpușeze capacitatea de dezvoltare a țării.
Societatea noastră, ușor haotică, cu toate tușele ei întunecate, ajută incapacitatea politică a Statului Român de a se afirma în concertul valorilor universale. Este ușor de observat acest lucru și, în ceea ce privește, dacă vreți, lipsa posibilităților reale de a alege un candidat viabil la alegerile prezidențiale din 2025 în reluarea alegerilor din 2024. Vedem că și după ce alegerile s-au anulat, așa cum s-au anulat, suntem în punctul în care partidele politice cele mai importante nu pot furniza candidați care să aibă real succes. Klaus Iohannis și-a anunțat demisia astăzi și acum se caută tot felul de soluții alternative, se încropesc strategii în grabă, fiind însă cert că toți cei care îi susțin pe actualii candidați declarați luptă pentru o cauză deja pierdută. Așa cum spunea marele Winston Churchil, „singurele cauze pentru care merită să lupți sunt cauzele pierdute„. În situația actuală a României însă, e destul de posibil ca dispariția mizei electorale a luptei prezidențiale să conducă pe viitor la un eșec major al societății românești. Eșec care pare să nu fie prea departe…
Mihail MARCOCI
