Editorial P.M. MARCOCI
Pe picior de plai, pe o gură de rai, antidepresive n-ai… România se pare că a trecut de stagiul depresiei acute și se apropie de nivelul schizofreniei cornice. Este ajutată să ajungă aici pentru că are procurori și judecători „scriitori de chestii” care i-ar face să pălească de invidie până și pe Sadoveanu, Rebreanu sau Marin Preda. Avem atât de mulți procurori și judecători scriitori încât în România ar trebui ca Uniunea Scriitorilor să devină cel mai numeros sindicat al magistraților. Unii dintre ei compun cu apetență pentru senzațional rechizitorii și motivări care mai de care mai halucinante. După pauze multiple instituționale, apar dosare așa-zis bombă promovate cu multă obstinație de jurnaliștii ușori imbecili omniprezenți în presa românească.
După ce a urmărit-o „consecvent și competent” pe nenorocoasa avocată Elodia, procurorul Marius Iacob a revenit în conștiința publică cu un alt dosar flatulent și pestilent ca multe din dosarele DNA, unde „adjuncta” conducerea de la vremea aceea și care bucurau Rusia pentru că-i ucideau competent pe toți românii care nu înțelegeau prea bine cine este dirijorul. Un procuror care a rezolvat problemele sistemului medical românesc cerând condamnarea aproape la moarte a unei asistente care s-a dus la toaletă, într o pauză, în care spitalul a reușit să ia foc, pentru că nu mai fusese reparată instalația electrică de ani de zile, revine în forță. „Produce” încă o dată un dosar cu profunde valențe literare și încearcă să seducă prin păcălirea simțurilor, încă o dată, atât de manipulatul și senzibilizatul popor român. Care ca de obicei gustă din plăcerea lecturii superficiale fără să decripteze ridicolul mesajului. Mai ales că, din când în când, asemeni unei dezinformări bine puse la punct de serviciile sovietice, apar foarte multe condimente judiciare încât endorfinele să fie secretate profund în creierul românului.
Această fericire instantanee îl obligă pe cititor să nu mai fie atent la detali pentru că nu-i așa, suntem Țara Haiducilor lui Șaptecai… Acum, se pare, am trecut la țara celor șapte „pseudo-reformatori” care, ce să vezi, reorganizau ei singuri toată România. Dacă numai șapte oameni erau în stare să schimbe complet istoria și statalitatea României, e clar că aceștia erau supra-oameni, cumva noii apostoli ai lui Hristos… Dacă mai adăugăm că cei șapte oameni se organizaseră într un comandament militar, extrem de active pe internet, ei neavând niciun fel de legătură cu armata, ridicolul este în imediata vecinătate. Dar ca rizibilul să fie vizibil din cosmos, aceștia își creaseră și un „stat major” care era condus de un general de 101 ani care a ieșit din structurile Ministerului Apărării Naționale prin 1952 1953. Așadar, un general care e plecat din armată de 72 de ani, conduce un stat major și împreună cu alți șase „supra-oameni” reușea să dărâme fundamentul constituțional și democratic al României. Dacă i-ar fi cunoscut și Nietzche… Și basmul judiciar continuă -acești șapte oameni aveau legături la Moscova, teză pe care o putem admite, dar, suspansul revine, unul dintre cei șapte oameni era trădător și spion în solda Moscovei, sunându-l pe atașatul Militar al Rusiei la ambasadă pe un telefon printr-o central telefonică în care o secretară trebuie să-i facă legătura cu persoana pe care o caută, adică un atașat militar… A dracului conspirativitate a muncii de spionaj.
Decim tu ești spion militaral vreunui statal sau nonstatal și vorbești pe o rețea de telefonie probabil digitală sau analogică… S-a dus dracului și GRU (serviciul de informații militare al Federației Ruse), a mai căzut o legendă scriitoricească. Cu alte cuvinte, România este în plină schizofrenie. După ce ni s-a servit ideea că țara s-ar putea numi Geția ( când Dumnezeu s-o fi numit, vreodată, așa…), că ne întoarcem la Constituția din 1965, că oamenii ăștia șapte pregăteau acte care să răstoarne ordinea Constituțională a României, societatea a căzut în delirul basmului judiciar. Șapte oameni modificau, ca prin minune, voința a nouăsprezece milioane de cetățeni…
Totuși, poporul român se pare că a savurat textul pentru că în definitiv dacă justiția a devenit un nou canal de televiziune, măcar să fie un canal de televiziune de distracție sau de blockbuster…
Dar aceeași Justiție din România ne-a servit și basmul cu Potra… Potra, un mercenar care pare pensionar rezervist de la Brigadă sau de la sepepeu, ușor adus de spate și cu unele aparente comorbidități, care, mă rog, nici el nu știe prea bine pe unde a luptat, venea cu 20 de mercenari probabil la fel de bătrâiori și „aduși de spate” să producă vreo insurecție în România, țara cu o mie de generali și, încă, o mie de chestori. Păi numai cei peste 2000 de înstelați „mi ți-i rupeau pe genunchi” pe mercenarii lui Potra. Nu mai număr „ienicerii lui Dâncu și Tâlvăr„, prospături de luptători angajați cu contract sub faldurile gloriosului drapel tricolor, după agresiunea ilegală și neprovocată… Probabil, dacă sunt bine antrenați, mercenarii, cei 20, pot produce suficiente prejudicii într-o capitală speriată de bombe, dar, să ajungi să crezi că 20 de oameni ar putea ocupa sediile centrale ale Guvernului, Parlamentului, Băncii Naționale etc, deja mi se pare undeva dincolo de limita maladiei psihiatrice. Cânda jungi să scrii chestiunea asta într un rechizitoriu despre care știi că va circula pe tot mapamondul, e foarte posibil să îți fi dorit să produci un sentiment generalizat de temere în societatea românească. Iar acest sentiment devine global și afectează, până la urmă, credibilitatea unui stat numit România, membru al NATO și al UE.
Întrebarea dură e cine are interesul să radicalizeze România arătându-i „gulgute” de genul ăsta. Cine are interesul ca poporul român să fie ținut tot timpul sub frică și sub teroare cu amenițarea insurecției, revoluției sau războiului. Și iată ce se poate întâmpla mâine dacă nu venim noi, „salvatorii” să vă apărăm de relele posibile ale viitorului… Totuși, în definitiv, cine sunteți voi, așa zișii salvatori…? Chiar trebuie să credem toate prostiile pe care le scrieți doar pentru că niște imbecile pițigăiate de prin niște studiouri și anumiți jurnaliști ai sistemului de plăți din fonduri publice le preiau cu obstinație… Cei care le preiau ne au arătat de prea multe ori câ nu au depășit stadiul de dezvoltare mentală a unui copil cretin care are o înțelegere absolut parțială asupra vieții și căruia dacă îi dai o bomboană și îl pui să repete un text, face lucrul ăsta aproape perfect…
Oare ce vrem să arătăm? Că România este o țară atât de slabă încât un comandament compus din șase semioligofreni conduși de un general care de abia se mișcă poate schimba ordinea constituțională a României…? L-am avut pe generalul Radu Teodoru invitat în emisiunea mea când încă era tinerel, avea 99 de ani atunci, acum doi ani… Ce vă pot spune, parcurgea distanța de 10 m, probabil, în cinci minute, sprijinit și ajutat. Omul acesta chiar nu cred că ar fi putut să influențeze situații implicând rezerviștii României în condițiile în care el a plecat din armata română când americanii și sovietici se luptau în războiul din Coreea… După care ne serviți din nou desertul cu cei 20 de mercenari ai lui Potra…
Păi, hai să fim serioși măcar o clipă, o singură companie de jandarmi probabil i-ar fi pulverizat pe mercenarii lui Potra. Dar astea sunt detalii, nu avem voie să ne legăm de ele… Oare nu tocmai Rusia are interesul să arate că România este atât de fragilă și atât de slabă, încât nu merită titlurile de partener de încredere în NATO și UE? Până acum două, trei luni eram cei mai mari furnizori de securitate la Marea Neagră, la flancul estic, pe partea asta de galaxie etc; eram cei mai puternici și cei mai redutabili… În două, trei luni s-au schimbat lucrurile la 180°? De ce oare…?
Am văzut cu frații Tate, că meciurile în care joacă justiția română sunt mai puțin previzibile decît cele în care joacă echipele germane de fotbal… S-ar putea să aflăm, peste puțin timp, că frații Tate sunt 2 tineri neînțeleși care urmau o formă de „terapie carnală pentru reabilitare psihologică la domiciliu” și că au fost abuzați de „puternica justiție” din România… Pentru că justiția din România a mers de foarte multe ori, imediat, după clădire, pentru „un scurt” cu mai marii zilei. După care se vede, ulterior, la mult timp distanță, că i-a îmbolnăvit pe nefericiții beneficiari de ” dreptate reparatorie ușor venerică” … Acum se pare că excitarea acestei așa zis doamne – numită justiția din România – a devenit pur auditivă. Cum aude o solicitare specifică în engleză, franceză sau gemană cum iese imediat după clădire pentru încă „un scurt„… Pentru ca mai apoi să invoce ce manière independente și frumoase are…
Să fi avut dreptate J D Vance, cel pe care nu l-a mai pomenit nimeni zilele astea, că problema este foarte posibil să fie la noi? Până atunci, continuați cu literatura irealistă, dragilor… Va veni și momentul lecturii. Însoțit de gloria sau damnațiunea postumă.
Mihail MARCOCI
