Editorial
Conf.univ.dr. Mihail MARCOCI
„Cunctatorul” este un termen prin care înaintașii noștri romani desemnau o persoană care amână mult timp luarea unei decizii. Psihologia securistoidă ne arată faptul că, de regulă, temperamentele flegmatice amână decizia prin mecanismele psihice intrinseci. Însă, când posesorul temperamentului este și ardelean, lucrurile se complică exponențial. Din fericire, pentru țărișoară, din 2014 când prin voința nestrămutată a poporului român „cel dreptmăritor de pretudindenea„, România a renunțat la colerici ca să aducă la putere flegmatici… Rezultatele se văd din cosmos. Dar când într-o poveste apare un ardelean, lucrurile devin molcome, precum dealurile domoale care dau atâta savoare ținutului.
Nicușor, cel cu care părea că va fi ușor, așteaptă ceva. Cu înverșunarea celui care are o agenda ascunsă nedepistată nici măcar de așa-zișii „oameni politici” din România. Pentru că după 5 luni și jumătate fără guvern „plenipotențiar„, statul șandrama denumit România putea să dăuneze suplimentar cetățenilor și antreprenorilor propria, creditorilor externi ș.a.m.d. Dar Nicușor în insațiabila lui dorință de putere se joacă cu desemnările de prim-miniștrii. Și o joacă atât de bine încât te întrebi care este miza reală pentru care desemnările merg cître personae absolut insignifiante în politica mare internă sau externă. Ultimul pe listă este un jurnalist cu oarece talent scriitoricesc, transformat la apelul de seară al bocancilor diplomatici de nevrednicul de pomenire Klaus în ambasador al României la Paris…
Nu știu dacă Luca va trece de parlament dar asteptarea reală se numește cel mai probabil Dacian Cioloș. În ideea în care dl. Niculescu va reuși să treacă de Parlament, tendința de scădere a economiei va continua, datoria națională se va acumula, deficitul commercial, chiar dacă se va reduce, va rămâne la fel de consistent. Societatea se divizează implacabil, toată lumea așteaptă ceva radicalizându-se și ideologic. și social, fără ca să existe un moment de așteptare în suspansul politic care să fie compensat de un nominalizare corectă și conștientă care să poată trec cu brio de Parlament. Se pune apoi problema care va fi componența Guvernului, care vor fi miniștrii dessemnați, ce abilității au aceștia, vor corespunde unei așa anumite fișe a postului… Pentru că România excelează, în special, în desemnarea unor miniștri care se califică la locul de muncă, adesea incompetenți și impostori cu școli extrem de dubioase, incapabili să conducă, inabili să livreze ceva, încercând, în permanență, să ducă la un alt nivel activitatea de relații puclice. Evident, ajutați de presa obedientă și generos plătită din fondurile publice pe care statul român le pune la dispoziția unor partide politice din ce în ce mai depășite de situație. Revenind la opțiunile pe care le are Nicușor Dan, este foarte clar pentru toată lumea că această criză va continua pentru că nimeni nu va fi de acord să voteze să i spunem un premier desemnat care nu oferă o halcă de carne foarte mare și grupurilor parlamentare sau grupusculelor din Parlament, astfel încât porția să poată să fie mulțumitoare pentru toată lumea.
De ce să nu o spunem, banul public în România a devenit cea mai ușoară pradă de îngurgitat iar într un atare context, trebuie pusă întrebarea pe cine așteaptă Nicușor Dan. Tare mi-e teamă că în momentul în care se va finaliza acel congres al francofoniei, din 16-18 noiembrie, de la Pnom-Penh, ne vom trezi iarăși cu o desemnare „tehnocrată„, aceasta însemnând veșnicul șomer de lux al României, mereu recuperatul de câte vreun „decident al vremurilor” și, anume, domnul Dacian Cioloș.
Care dacă va fi votat atunci de teama anticipatelor, extremiștilor, vizigoților și ostrogoților, va realiza o guvernare similară celei din 2015-2016 cu o singură destinație – falimentul. Până la urmă democrația absolut nefuncțională din România a însemnat să lăsăm politicienii să facă toate tâmpeniile pe care și le doresc, pentru că, până la urmă, poporul și mediul de afaceri nu ezită să plătească toate imbecilitățile administrative, toate achizițiile publice idioate și toate investițiile cretine pe care România l a putut face în acești 36 de ani.
Conf.dr. Mihail MARCOCI
