sâmbătă, 12 sept. 2026
  • Recomandate
  • Salvate
  • Istoric
  • Articole
Jurnal Est European
  • Administrație
  • Internațional
  • Politică
  • Economie
  • Justiție
  • Investigații
  • Administrație
  • Internațional
  • Politică
  • Economie
  • Justiție
  • Investigații

Archives

  • mai 2026
  • iulie 2025
  • aprilie 2025
  • martie 2025
  • februarie 2025
  • ianuarie 2025
  • decembrie 2024
  • octombrie 2024

Categories

  • Cultură
  • Economie
  • Internațional
  • Justiție
  • Politică
  • Tehnologie
  • Uncategorized
  • Religie
  • Contact
Font ResizerAa
Jurnal Est EuropeanJurnal Est European
  • Salvate
  • Recomandate
  • Istoric
Search
  • Cultură
  • Economie
  • Internațional
  • Justiție
  • Politics
  • Contact
  • Investigații
  • Religie
Have an existing account? Sign In
Urmărește-ne
© 2024 Faxmedia Consulting. All Rights Reserved.
Jurnal Est European > Blog > Politică > Fiind liberal, partidu-mi delapidam…
Politică

Fiind liberal, partidu-mi delapidam…

Mihai MARCOCI
Ultima actualizare: 01/29/2025 8:48 pm
Mihai MARCOCI
Distribuie
Sursa: Wikipedia
Distribuie

P.M. MARCOCI

Editorial sulfuros și înțepător la gust. Maturat prin metode ecologice, cu amprentă de carbon redusă.

Zarvă mare în tot liceul. La clasa liberală a început scandalul. De parcă s-ar fi terminat vreodată. Dar cât a fost diriginte domnul profesor de infanterie, generalul cu o galaxie de stele, Nicu Ciucă parcă era mai multă liniște. Și stabilitate. Acum, după ce s-a schimbat dirigintele, toată lumea își împarte pumni și înjurături. Se fac denunțuri bine scrise și atent documentate. Mai ales că noul diriginte, dom’profesor de matematică de la Școala Ajutătoare din Tileagd a început să-l întrebe pe domnul director Klaus când se pensionează. Că ar fi postat Rareș cu alt june, unu’ Cozma, o copie după cartea de identitate a directorului Klaus. Cică face 66 de ani pe la jumătatea lui iunie. Mulți înainte, domn director! Dar cu tineretul ce facem? Că nu are loc la titularizare de „veșnicii” ăștia…

Domnul diriginte Bolojan a mai spus, pe la colțuri, că dacă ajunge director, nu-l mai ia pe Klaus nici la plata cu ora. Că cică nu are și bursă postacademică după finalizarea postdoctoratului în științe psihopedagogice. Acum nu mai merge ca înainte. Ca să predai la generală sau liceu trebuie să mai ai și vreo 15 ani de studii numai în domeniul pedagogiei. Mai ceva ca la neurochirurgie. Că așa a vrut acum ceva timp, distinsul profesor de îmbunătățiri funciare. Cel mai mare șef al rectorilor. Francofon omu’, vizionar în ale psihopedagogiei. Acum sincer vorbind, domnul profesor Klaus e de modă veche. Taciturn, serios, inflexibil. Îmbrăcat la costum, cu cravată în nuanța ochilor. Am zice albastru-ciel de Sibiu. Dar un tip cu prestanță. Umblat pe alte meridiane, premiat de toate școlile occidentale. Profesor de fizică meticulos. Când ieșea pe hol, se închideau toți elevii în clase. Și profesorii și diriginții. Nu ieșeau nici la incendiu. Nu mișca unu’ în front. Disciplină prusacă dusă la extrem. Cine murmura era pus la colț, la DNA…

Cât a fost Klaus directorul liceului, nu se auzea nici „pâs” la clasa liberală. Liniște și disciplină. Elevii își făceau temele, nimeni nu vorbea neîntrebat, glume mai făceau doar Rareș cu Lucică când se revedeau cu prietenii de la Cluuuuuj. Dar nu îndrăzneau să zică nimic vulgar de domnul director. Pe atunci, dirigintele lor, dom’profesor de infanterie Ciucă îi motiva cu performanțele lui – fusese omu’ la Olimpiada Internațională de Infanterie, luase și premii pe acolo. Și la Nassyriah și la Kandahar. Daaa. L-au lăudat și americanii. A scris și o carte. Obraznicii ăia de la clasa de salvatori unde era doamna Elena dirigintă, puneau pariuri că ar fi copiată. Cică din Eisenhower și Jukov. Păi, dracu, ăștia au fost la o singură olimpiadă la Berlin în 1945. Dar nu au luat premii, au primit doar decorații.

Dirigenția domnului Ciucă la clasa de liberali era pe haioșeală maximă. Domnu’ diriginte Ciucă îi lăsa în pace. Făcea apelul de dimineață, îi controla la bocanci și la ținută, le verifica baionetele și îi lăsa cu comandanții de grupă – caporali și sergenți, tineri ca ei. Dar era lejer totul. Apoi îl lua pe domnu’adjunct Lucică și se ascundeau în birou, în Modrogan. Mai o pălincă, mai un zaibăr, o slană, un praz – fiecare cu ce a mai trimis mama soacră din sătucu’i de departe. Dar și domnul Lucică avea preocupări pedagogice și academice. Da, scrisese și domnu’ Lucică un eseu. Cu care a participat la un fel de olimpiadă la Babeș-Bolyai, la Cluuuuuj. Nu, dom’ne, la universitate, nu la grădina botanică. Acolo, la grădina botanică, e „la Borza”, e altceva. Lucian este prea botanist să participe cu eseuri la grădina botanică. El este cu prizele, întrerupătoarele, bobinele, conductorii… Șapte ani a scris la eseul ăla. Și cică tot nu a fost ce trebuie. L-au dovedit ăștia de la clasa de salvatori, cică era copiat pe multe „alocuri”; atunci era domnu’ Cătălin diriginte la ei, la clasă. Bine, eseul lui Lucică era pe ceva securitate energetică, chestie trendy, numai că pe Lucică nu l-a auzit nimeni vorbind vreodată despre securitate energetică. Corectă observație – înțelepții tac. Sau cum ar fi zis romanii „dacă tăceai, cu filosofii Gabriel și Andrei, la Atheneul Român, public dialogai”. Dar Lucică nu e încântat de dialoguri. Lui îi place să dea ordine. Mai ales că mi-au zis mie, ăștia ai mei, de la clasa de informații, că cică pe Lucică l-ar fi ajutat cu eseul un trebăluitor academic de ăsta, de pe la Babeș-Bolyai. Unul cu nume de atacant de la o echipă de calcio de prin Italia. Echipă de Serie A, renumită. Unde juca, pe vremuri, un columbian Asprilla… Răutăcisme de astea intenționate. Cert e că pe vremea aia, Lucică era zmeu. Venea când vroia la muncă, pleca când avea chef. Mai smardoia un primar, mai miștocărea vreun chestor, mai lua la măciuci sălăjene vreun președinte de filială; așa da distracție! Pe atunci, se bucura de aprecierea directorului liceului și a dirigintelui; să tot fii așa adjunct!

Dar, pentru că trecuseră 5 ani, domnul director Klaus a trebuit să organizeze concurul Miss Cadrul Didactic 2024. Participare benevolă, indiferent de sex, gen, diateză sau conjugare. Putea participa orice persoană sau entitate vie ori nu – mascul, doamnă, non-binar, cuaternar, cambrian, devonian, pisică, uliu, palmier etc– fiecare după al său nume și a sa proprie percepție… La început au vrut să fie comasat concursul de miss cu examenul de admitere în parlamentărie, dar s-au răzgândit. Cică dacă concursul de miss era comasat cu parlamentarele nu-i putea pune bine în valoare pe frumoșii diriginți ai liceului. Cică nu i-ar fi perceput estetic așa cum trebuie domnișoarele acelea anxioase și deprimate de la Bruxelles, dornice și ele de un dialog politic relaxant cu urmașii dacilor, romanilor, bizantinilor etc.

Și s-a organizat concursul de miss pentru cadre didactice în ultima duminică din noiembrie. Adică în postul Crăciunului. Se aștepta implicarea primarilor și a președinților de cejeuri. Erau mulți și necomasați… Dar ăștia nimic, începuse șprițuiala pentru Sfântul Andrei. Toată lumea se aștepta să iasă pe primele 2 locuri Marcel și Nicu. Frumușei, zîmbitori și cu sex-appeal. Oameni cu bani, carieră și prieteni mulți. Înalți, bine făcuți, cravate în tendințe, pantofi de firmă.

Când colo, surpriza dracu’! Pe locul I a ieșit unul Călin, pe locul 2 doamna profesoară Lasconi. Doamna Lasconi era cunoscută, diriginta de la clasa salvatorilor. Dar de unde a apărut Călin? Cine a votat cu el? Ce predă? La prima vedere, Călin părea ceva profesor/suplinitor de teologie. Era toată ziua cu divinitatea în discurs. Mai ceva ca presfințiții Varlaam, Paisie și Timotei în cuvintele lor de învățătură de la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Zici că are doctorat omu’ în omiletică și catehetică.  Te pomenești că o fi de prin Patriarhia Moscovei… S-o ruga prima oară la Ectenia Mare pentru sănătatea și mântuirea Prea Fericitului Kiril, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii? Greu de crezut, totuși, Călin e autocefal și suveranist. Nu e cu ecumeniștii. Dar, stai! Călin e cu regăsirea, cu trezirea în conștiință, cu pacea interioară. O fi și buddhist, s-a gândit lumea. Oare primul Buddha a fost și el dac? Era și Buddha de prin Mitropolia Clujului, Sălajului, Maramureșului, Sătmarului, Bistriței și a altor ținuturi ce vor fi administrativ-teritorial comasate? Nu-l aflase nimeni de nicăieri. Nici ca preot de mir, nici ca preot călugăr.  Pe doamna Lasconi o cunoșteam cu toții, preda comunicarea știrilor direct de pe prompter. Dar e disciplină nouă, de viitor. Noua arie curriculară…

Pentru că serviciile de informații monahale de interior și exterior nu au reușit să afle unde a fost tuns în monahism Călin, conisitoriul constituțional a anulat concursul de frumusețe. Cică lui Călin i-ar fi făcut galerie rușii și „chinejii„. Dar l-au votat rușii și „chinejii„, dom’ne? Nu contează, trebuie anulat concursul, să nu câștige Elena finala. Că-și cam luaseră nasul la purtare amândoi.

Liberalii, supărați că dirigintele lor nu a ajuns în turul II, l-au schimbat. A venit domn profesor Bolojan. De matematică. Dur. Nici nu începe bine ora că a dat jumătate de clasă afară. L-a luat adjunct pe Ciprian Ciucu. Profesor de peisagistică. Cum găsește o cale ferată părăsită, cum trage un parc acolo. Dacă îl ia Sorin la transporturi, ceva secretar de stat pe infrastructură, umple toate căile ferate de parcuri. O să zică toată lumea când merge pe așa zisa infrastructură feroviară că e cu trenulețu’ copilăriei, în parc. Trenurile merg încet, verdeață stânga-dreapta, ne amintim de copilărie cu drag. Rușii nici nu vor știi pe unde sunt căile ferate să le bombardeze, că vor fi numai păduri și pădurici. Și băncuțe. Și locuri de joacă pe calea ferată… nu ești cuminte, te duce bunica în fața trenului… Nicio grijă, până ajunge trenul în dreptul copilului, se căsătorește copilul de 3 ori. Dar e important aspectul educativ. Acum dacă nu mai avem copii măcar să avem locuri de joacă. Și dacă ai  reunit parcurile cu căile ferate, comasezi și Ministerul Transporturilor cu Ministerul Mediului. Se mai ceartă pe ministerul comasat, clasa social-democrată cu clasa liberală și la final îl preia clasa de limbă maghiară. Că ea preia orice minister. Mai ales dacă e cu ceva cașcaval și pită fierbinte.

Domn’ Bolojan când a venit, i-a dat afară din clasă și pe Lucică și pe Rareș. Deși săracii nu scoseseră niciun sunet. Dacă îi mai lăsa în clasă vreo 3 săptămâni, auzea si dom’director Klaus, direct din gura lor, ce om rău și nasol este. Dom’diriginte Bolojan a venit și cu auditul financiar. Se zvonește că s-ar fi delapidat fondul clasei. Nu mai sunt bani de bureți, cretă, mopuri etc. Când să facă plăți domnul diriginte Bolojan, nu mai există fondul clasei. S-a topit integral la concursul de miss.

Ăștia ai mei, de la clasa de informații au auzit ei un zvon. Cică dom’ Marcel, dirigintele de la clasa social-democrată, le-ar fi spus liberalilor că, dacă sunt cuminți și o țin aproape, îi duce în excursie la el, la pensiune. Daaa, are omu’ o pensiune trăznet pe Valea Buzăului. Se numește pensiunea „La Guvernare”. Liniște, curge Siriul, curge Cașoca pe acolo, 4 ani de relaxare. Mai dai un ban la presa independentă, cântă la comandă ce vrei tu. Nu te știe nimeni. Dacă zice ceva doamna Ursula sau inspectorii școlari de la Bruxelles, zici că te relaxezi după războiul cu suveraniștii. Că le-ai dat și voturi suveraniștilor numai, numai să nu iasă… Doar că, se pare că Lucică și Nicușor au cheltuit banii de excursie cu tot cu fondul clasei, înainte de excursie. Că rezolvau ei problema asta financiară după ce ajungeau la nea Marcel, la pensiune. Zice dom’diriginte Bolojan că ar fi datorii de 20 de milioane de euro. Și asta în condițiile în care si domn Marcel le-a mai dat 24 de milioane de euro. De la banca infinitului românesc – bugetul de stat. De care nu întreabă nimeni nimic. Se miră toți ca deștepții când aud cât a mai împrumutat domnu’ Fane Nanu. Domnu’ Fane Nanu e trezorierul liceului. Fin și competent trezorier. Împrumută bani și de la inuiți și de la eschimoși și de la extratereștrii. Dacă îl trimiți în Pacific, pe o insulă absolut nelocuită, sigur vine de acolo cu un împrumut de 1 miliard de euro. Cu scadența peste 120 de ani. L-a contractat de la Asociația Tinerelor Țestoase. Ele trăiesc mult. Pot să aștepte până rambursează România banii… Și dacă e pe 120 de ani, nu-l mai trece nici domnul Mugur Constantin Isărescu în contabilitate. Că așa e cu cei care raportează la globaliștii de la Basel, la bancherii bancherilor, acolo nu se ia în calcul decăt ce e împrumutat pe 20 de ani. Sau pe 49. Când iei împrumutul pe 120 de ani, nici nu te mai întreabă cât ai împrumutat. Doar cum ai reușit să iei pe un termen „așa de scurt”.

Are dreptate și dom’diriginte Bolojan, cheltuiți și voi că o dată la 5 ani e concursul de miss dar cât să spargi și pe ce… Hai, ai dat 2 milioane pe manualul de infanterie, cel cu ostașul în fruntea țării, ai mai pus de 5 milioane de euro panouri cu ciuci, lucici, rareși, săgeți și alte minunate chestii sau făpturi. Dar până la 44 de milioane de euro? Păi de banii ăștia promovai tot ce scriau domnii Liiceanu, Pleșu, Patapievici și Miron Radu Paraschivescu încă 7 vieți viitoare… Citeau și extratereștrii „Jurnalul de la Păltiniș”. Așa auzeau și ei de Păltiniș. Da, Păltiniș, unde merge dom’ director Klaus la ski când îi vine lehamitea de părtiile din Austria, Elveția sau Alpii Italieni. Și la finalul jurnalului liiceano-pleșisto-noichist puneam și niște poze cu kaiser Klaus, cu schiurile, însoțite de mesajul: „Zăoada este bună. Vă aștept și pe dumneavoastră”.

Fie vorba între noi, asta cu auditul financiar e nasoală. Necolegială. Că banii se pare că au cam dispărut. Dar dom’diriginte Bolojan a zis că nu sesizează inspectoratul școlar. Cică dă totul la parchet. La DNA. Și acolo procurorii se pare că sunt fanii doamnei Elena, dirigintele clasei de salvatori. Procurorii sunt supărați că nu ați lăsat-o să concureze în turul II. Voiau s-o vadă la proba costumului de baie, în ținută de seară etc. Dar nu și-au putut satisface necesitățile estetice pentru că nu a vrut consistoriul constituțional eparhial. Și-i făcuse doamna Clotilde rost de super-ținute. De la magazinele de pe strada din spatele Palatului Elysee. Boutiqe.uri de lux unde nu vin toate mitocancele pline de bani vorbitoare de arabă, rusă, chineză sau japoneză.

Eu nu cred că Lucică ar fi luat banii. E prea mică suma pentru „valoarea” lui. Douăj, patruj sau șaij de milioane de euro sunt bani pentru alde Mbappe, Ronaldo, Messi sau Vini jr. Copilăriile și adolescențele astea nefericite de mari sportivi se bucură la mărunțișul ăsta. Lucică a jucat la transporturi, în superliga României. Acolo, mărunțișul ăsta îl dai din buzunarul tău când fac șefii de gară grevă. Pentru mărunțișuri de astea nu apeși nici touchscreen-ul telefonului…

Dar intrebarea e că dacă delapidarea s-a produs, cine pune banii înapoi la fondul clasei? Domn Marcel a zis că nu merge prea bine acum nici cu pensiunea. Nu mai vin turiștii că nu mai au vouchere, nu sunt încasări. Și dom’diriginte Bolojan e pus și pe pedagogie reformatoare. I-au dat și a doua normă la alt liceu. Un liceu, ceva, îi spune „Senatul României”… Mă rog, liceu din ăsta cu program scurt pentru profesori. Profesorii și diriginții vin numai luni seară și marți. Dacă au treabă sau de făcut vreo combinație pe la comisiile de specialitate, mai stau și miercuri dimineață.  Și, acolo, nici n-a ajuns bine și s-a pus pe dat elevii afară. 20%. Cică n-au dat probe eliminatorii de talent înainte de înscriere. Și a invocat ce a găsit un alt profesor când a intrat în biroul de la acest liceu. Un profesor, Cristi Ghinea, de limbă și literatură română. Competent profesor. Dar parcă domnul Ghinea era diriginte adjunct la clasa de salvatori, nu la clasa ta, la liberali. Aaaa, mai schimbați și voi impresii așa ca între colegi, în cancelarie. Profesorul Ghinea scrie singur PNRR-uri. Și repede. Nu are nevoie de nimeni când le scrie. Și are compoziții profunde. Reflectezi la ele decenii. Ultima variantă de PNRR, scrisă de domnia sa, o să ne oblige la reflecție și post prelungit până în 2073. E timpul lecturii. Lectura costă. Timp și bani. Ca să ai bani de lectură, trebuie să nu mai crești pensii, salarii bugetare, subvenții. Stai nene și citești. Și a făcut PNRR.ul – o nebunie de carte. Inovație mondială. Nu e structurată pe capitole. E pe „jaloane”. O avea conținut și de circulație pe drumurile publice? Cum ratezi jalonul, pac, nu mai iei banul. Acum, dom’diriginte Bolojan dacă domnul profesor de literatură scrie așa de mult și de bine, de ce Dumnezeu mai are nevoie de birou cu consilieri? Sau a zis-o și domnia sa așa, la oha, să nu-l întrebi dacă a venit la timp, la program? Este de remarcat că domn diriginte Bolojan cu domn diriginte adjunct Ciucu au ei o slăbiciune mare pentru clasa de salvatori. Le place cu clasa de salvatori mai mult ca la ei la clasă, la liberali. Dar de ce nu ați mers direct la clasa de salvatori dacă vă place așa mult? E corectă observația. Nu v-a lăsat domnul pedagog George Soros, mentorul vostru. Așa e. Și Georgeluș a ajuns diriginte la clasa de bijutieri deși ar fi vrut și el la clasa de salvatori. Bătaie mare pe clasa de salvatori. Dar, degeaba; nu-i ia domn Marcel în ecursie la el la pensiunea „La Guvernare”. Sunt gălăgioși rău, se ceartă, se acuză reciproc… Și schimbă des diriginții…

Dar e clar că dom’diriginte Bolojan, pe unde merge, mai face o disponibilizare. Cică ar avea un fel de fobie. Nu-i place să fie înconjurat de lume multă. De aia i-a rarefiat pe angajați și la Primărie la „Oraghea” și la cejeu la Bihor. Dacă iți place asta cu rarefierea, îți dau eu un pont. Mergem sâmbătă, pe la ora 19, în AFI, la Cotroceni, când plouă. Dăm afară 90% din clienți și tot mai rămâne pentru turele 2 și 3 de dat afară.

Dar săracu’ Lucică, cu el ce ai? Că vezi că acum toate parchetele întreabă de el. Indirect, încă, dar întreabă… Cum mai „descind” procurorii de la DNA la vreun elev de la clasele liberală, social-democrată sau maghiară, cum întreabă și de Lucică. Și toți îi găsesc câte ceva… Ba că a râs cu subînțeles cu profa de rusă pe coridor, ba că a dansat lasciv cu profa de chineză, ba că a mai luat un cartuș de Kent și un pachet de cafea boabe la jumătate de kil’ de la vreun elev care a întărziat cu lucrarea la infrastructură.

Și stim amândoi de la ce i se trage. Mai ții tu minte când au venit profesoarele alea americance în inspecție la voi, la liceu? Daaa, atunci când făceau bâză de ele băieții ăia de la Cluuuuuuj. Da, atunci cînd l-au prins pe Lucică că-i sufla lui Nea Vasile cel mustăcios. Da, dom’ne, Nea Vasile, cel de l-a trimis domn Marcel să predea sociologie la Strasbourg. Nu la universitate, la Parlamentul European, acolo… Când revin acasă, e tare vesel grupul de clujeni, pe avion, Rareș, nea Vasile, Dani Buda; râsete, mai o pălincă, distracție; nu te înjură sindicaliștii ca pe diriginții de la București.

Atunci, îți amintești că americancele l-au prins pe Lucică când îi sufla la extemporal la engleză lui nea Vasile. Și, deși extemporalul era la limba engleză, Lucică îi sufla lui nea Vasile în limba rusă. Și fițuicile de pe care-i sufla în rusă cică erau scrise în chineză. Au făcut panaramă mare americancele alea. Abia ce le-a potolit dom’ director Klaus. Le-a amenințat că dacă nu-i lasă în pace pe protejații lui, nu mai cumpărăm zmeie F35 pentru săptămâna Școala altfel. Și nici clopoței Patriot. Acum ce o face Lucică dacă s-or duce procurorii ăștia, de o visau câștigătoare pe doamna dirigintă  Elena, în „descindere” la Toflea sau l-or aresta pe Vilson, greu de spus. Dar când o veni și neutronica cu Portul Constanța… Ambulanță ai acolo, la liceu, sau i-ai restructurat și pe ei? Dacă i-ai restructurat și pe ei, apucă-te să faci aeroport. Ca la Oradea. Că a auzit domnul Arafat că avionul F35 e multirol. Poți să faci și ambulanță aeriană din el. Pui pacientul, faci 2 loopinguri și un tonou și-și revine singur. Fără perfuzii sau transfuzii. Dar Lucian nu-și mai revine. A crezut că roata are un singur sens de rotație… Nu a cunoscut un mare chestor din Periceii Sălajului care-mi mai zicea, uneori, că „roata, roată de-i pătrată…”. Eu am reținut-o că de aia îmi revin…

Mihai MARCOCI

Distribuie acest articol
Twitter Email Copy Link Print
Articolul anterior Arhiva proprie TRUMP Și PILDA MINUNATEI ÎNVESTIRI
Articolul următor 80 de ani de lecții recurente
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sursa ta de încredere de știri

Urmărește-ne pe rețelele de socializare pentru a fi la curent cu cele mai noi știri

Articole în trend

Învățăturile Guvernului României către părintele său, poporul român

Editorial P.M. MARCOCI Au trecut sărbătorile, am intrat în noul an dar metehnele guvernamentale au…

By Mihai MARCOCI

Incapacități politice cronice

Editorial P.M. MARCOCI Fiind un popor latin, românii au nevoie, măcar din când în când,…

By Mihai MARCOCI

Antreprenoarele și kilowații – o relație complicată. Aproape toxică.

Editorial P.M. MARCOCI Criza energetică este o temă recurentă. Ideea actualului editorial mi-a venit lecturând…

By Mihai MARCOCI

Recent Posts

  • Antreprenoarele și kilowații – o relație complicată. Aproape toxică.
  • Guvernul creativ-recreativ
  • Și a zis Ilie: „Reformă să fie!”
  • Elefantul roz și „româneala”
  • Magistratura română – sursă perpetuă de scenografie ieftină

Recent Comments

Niciun comentariu de arătat.

Ți-ar putea plăcea

Sursa: Wikipedia
Politică

Gogoașa reorganizării administrativ-teritoriale. Servită cu gheață.

By Mihai MARCOCI
Ilie Bolojan și Crin Antonescu
Politică

Adevărata miză a candidaturii domnului Antonescu

By Mihai MARCOCI
Arhiva proprie
InternaționalPolitică

TRUMP Și PILDA MINUNATEI ÎNVESTIRI

By Mihai MARCOCI
Politică

Klaus Iohannis – premiul global pentru regie 2024

By Mihai MARCOCI
Jurnal Est European
Facebook Instagram Tiktok

Despre noi

Jurnal Est European este un proiect jurnalistic care se concentreaza pe problemele României si ale spațiului est european. Ne propunem sa abordam temele cu obiectivitate si raționalitate, departe de emoțiile omniprezente in media românească.

Categorii
  • Administrație
  • Internațional
  • Politică
  • Economie
  • Justiție
  • Investigații
Personalizate
  • Recomandate
  • Salvate
  • Istoric
  • Articole

© Faxmedia Consulting.

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?

Not a member? Sign Up