sâmbătă, 12 sept. 2026
  • Recomandate
  • Salvate
  • Istoric
  • Articole
Jurnal Est European
  • Administrație
  • Internațional
  • Politică
  • Economie
  • Justiție
  • Investigații
  • Administrație
  • Internațional
  • Politică
  • Economie
  • Justiție
  • Investigații

Archives

  • mai 2026
  • iulie 2025
  • aprilie 2025
  • martie 2025
  • februarie 2025
  • ianuarie 2025
  • decembrie 2024
  • octombrie 2024

Categories

  • Cultură
  • Economie
  • Internațional
  • Justiție
  • Politică
  • Tehnologie
  • Uncategorized
  • Religie
  • Contact
Font ResizerAa
Jurnal Est EuropeanJurnal Est European
  • Salvate
  • Recomandate
  • Istoric
Search
  • Cultură
  • Economie
  • Internațional
  • Justiție
  • Politics
  • Contact
  • Investigații
  • Religie
Have an existing account? Sign In
Urmărește-ne
© 2024 Faxmedia Consulting. All Rights Reserved.
Jurnal Est European > Blog > Politică > Adevărata miză a candidaturii domnului Antonescu
Politică

Adevărata miză a candidaturii domnului Antonescu

Mihai MARCOCI
Ultima actualizare: 01/29/2025 12:19 pm
Mihai MARCOCI
Distribuie
Ilie Bolojan și Crin Antonescu
Distribuie

Editorial
P.M.Marcoci

          Alegerile europarlamentare și locale din iunie nu anunțau nimic neliniștitor pentru PNL. Nici pentru președintele Iohannis. Liberalii reușiseră să fie acolo, printre învingători. Parcă momentele când președintelui Iohannis i-a fost sugerat (a se citi „sugerat imperativ” n.r.) de către partenerii strategici că e foarte bine ca nimeni din grupul de la Cluj Napoca sau din zona Söröș a politicii românești  să mai fie în guvernul instalat în vara lui 2023, fuseseră complet uitate. Era liniște și stabilitate, cluj-napocenii și söröșii înțeleseseră comandamentul istoric, lumea nu mai întreba de ce își dăduse domnul Hellvig demisia cu an și jumătate înainte de finalizarea mandatului președintelui care îl numise fără nici cel mai mic motiv concret și minimum plauzibil. Nici măcar maghiarii de la UDMR nu-și mai puneau problema de ce fuseseră uciși ca într-o baladă Miorița scrisă în dialectul săsesc și expulzați din guvern. I-ai speriat atât de tare pe secuii și maghiarii din UDMR atunci că nu mai aveau curaj nici în emisiuni să vină… Pe atunci jusiția „independentă” asculta o singură comandă pe toată divizia.

          Guvernul împrumuta bani și arunca în stânga și-n dreapta cu ei de parcă îi primise donație de la o bunică de prin occident care abia își încasase dividendele trimiestriale și se căsătorise cu un șeic arab decrepit și putred de bogat. Mai ales că fluturându-i-se nu se știe de către cine șefia NATO, președintele se văzuse câștigătorul competiției influențat fiind și de bufonii palatului -Rareș și Lucian Nicolae Bode- care, probabil, îi șopteau recurent în ureche: „dom’ președinte ești cel mai bun, umilință îi dai lui Rutte ăsta...”. Și eronat sfătuit și de alții, nu doar de bufonii palatului, România, din serenissimul pix al președintelui, a donat Ucrainei un sistem Patriot în valoare de un miliard de dolari. L-a donat. Cu alte cuvinte, când s-o termina râzboiul, la primăvară, peste 5 ani, peste 10 ani, ‘poimarți, Patriot-ul românesc va rămâne în patrimoniul statului ucrainean. Adică pe vecie cum ar spune patrioții în gândire și idiom. Că dom’ președinte a donat mândrețe de sistem de apărare antiaeriană de un miliard de dolari, primit să fie! Doar nu-i plictiseam pe prietenii din MApN să umble la inventarul anual al activelor să numărăm componentele acestuia prin Ucraina, pe dreapta. Prea obositor și ineficient. Dar președintele Iohannis a afirmat la Washington că va lua decizia privind „cedarea” unui sistem Patriot către Ucraina abia după ce se va consulta „cu armata”. Și la acel CSAT „armata” a spus răspicat, a și scris negru pe alb în limba română că nu e de acord „cu cedarea” unui sistem Patriot Ucrainei. Și ca într-un banc cu proști, CSAT nu a fost de acord „cu cedarea”, a fost, în schimb, de acord „cu DONAREA”. Nu mai plictisim cu amănunte juridice redundante dar ce s-a întamplat la acel CSAT miroase a infracțiune de abuz în serviciu. De la San Diego miroase a așa ceva până la cea mai îndepărtată bază a partenerilor strategici din Noua Zeelandă. Acum, dacă Donald o să pună capăt războiului din Ucraina și Klaus „nu a cedat” sistemul Patriot ci „l-a donat” s-ar putea să fie cu mare GHINION. Mai ales că în final de august 2019, când Donald i-a dăruit șepcuța aia kitchoasă cu MAGA, zic gurile răutăcioase că și Klaus ar fi făcut niscaiva promisiuni pe care nu le-ar mai fi onorat… Oare dacă ar ajunge fostul procuror Mickey Mouse președinte al României în căt timp s-ar pune în mișcare acțiunea penală împotriva actualului președinte? Nu mai vorbim de restul tacâmului cu sechestre pe bunurile mobile și imobile, interdicții etc. Și acum dacă va fi să vorbim foarte sincer, bunurile tuturor celor care au participat la acea ședință a CSAT nu par să fie îndestulătoare până la concurența miliardului de dolari. Dar astea sunt supoziții personale și ale rețelei mele jurnalistice (muntinaționale), presa imecilizată o dă înainte cu casele de la Sibiu deși acolo aproape se împlinește prescripția și pentru dobânditorul de rea credință… Și ce nu știe presa analfabetă din România e că pe perioada exercitării mandatului, președintele are imunitate de jurisdicție penală, nu civilă, dar în fine… Adică termenul a curs, prescripția s-a împlinit, arhiereul fie veșnic pomenit!

          Ca să revenim la „chestiunea arzătoare la ordinea zilelor trecute„, președintele nostru are nevoie de „liniște și stabilitate”. Pe care duo-ul politic Marcel și Nicu i-ar fi asigurat-o fără prea multe dileme ontologice. Maghiarii angajați politic sunt calmi și nu au neliniști juridice. Era senin cerul deasupra patriei. Numai că lucrând în politică cu „lideri” calificați la primul loc de muncă, dom’ președinte și gemenii dinastiei Ci – Ciucă și Ciolacu – au înregistrat o severă înfrângere la alegerile prezidențiale. Nu că la parlamentare ar fi performat. Eu am spus-o public din iulie și am afirmat-o și în emisiunile mele că nu toți elefanții social-democrați și liberali vor trage sincron la aceeași caleașcă. Și deși unii dintre elefanți mă contraziceau fără mare patos, microsemnele lor faciale îmi confirmau tezele.

Și, uite așa, Marcel și Nicu au fost părăsiți de elefanții de tracțiune cu rezultatele binecunoscute. În fiefuri liberale au cîștigat la pas Călin, Elena-Valerica și Georgeluș. În afară de Giurgiu, ostașul în slujba țării n-a câștigat nicăieri. N-a câștigat majoritate absolută nici măcar acolo unde „se născu”, în Plenița Doljului. Dezastru pe toate palierele. Ostașul și-a dat demisia în noaptea aia, dom’ Marcel la cateva zeci de oră după ostaș.

Liberalii au simțit nevoia să sară la gătul președintelui din chiar seara aceea. Crezându-l decedat politic. Numai că așa cum am spus Klaus Iohannis e ca Werder Bremen sau Borussia Dortmund. Ești sigur că l-ai învins doar după ce l-ai urcat în autocarul care-l transportă acasă. Și dincolo de minima decență cuvenită președintelui în funcție, liberalii l-au „împuternicit” pe Ilie Bolojan să le conducă fragilele destine. Fără măcar să-l întrebe pe Klaus Iohannis care i-a salvat de la dispariție sau, după caz, de irelevanță timp de zece ani. Și, mai mult decât atât, ca un bătăuș din Nojorid, dom’ Ilie i-a „percutat fulgerător” pe Rareș și pe Lucică, feblețile prezidențiale. Și așijderea, fără să-l întrebe sau consulte pe Kaiser Klaus, „noul împuternicit președinte PNL” a ieșit public și a afirmat că o susține pe Elena-Valerica. Știm și noi temele veșnic activabile „Ioropa”, „Atlanticul de Nord” și alte „alea-alea” cu care este temeblizat poporul drept măritor de pretutindenea de ceva timp încoace. Dom’ Marcel era mai pe chestiuni carteziene, cugeta profund, nu se pronunța direct și repede în favoarea Elenei din Hațeg. Sau de la Câmpulung. Pentru că el, spre deosebire de Bolo, e mai bătrâior în politica mare, știe foarte bine că faci două gafe consecutive și ajungi din comandant pe portavion simplu vâslaș într-o bărcuță. Dom’ Marcel, mai ascultător din fire, deh, decrețel născut în zodia Săgetătorului, odraslă de militar, știe că nu e bine să superi superiorii în funcție. Că șefu’ e în funcție până moare, nu doar până când se pensionează. Și a făcut stânga’mprejur rapid cu tot cu demisia anterioară. Bine, nici nu avea cine să-l înlocuiască ca șef la pesedeeeeeu pe viscolu’ ăla. Cineva convenabil pentru toate părțile aflate deja în probleme multiple – politice, juridice, economice etc. Nea Paul, Sorin și nea Mișu au ieșit și ei public să potolească din criza de plâns bocitoarele social-democrate de serviciu și l-au convins pe nea Marcel „să vină iar în gara lor imensă„. Și Marcel s-a întors că deh, echipa, stabilitatea, liniștea etc alte teme cretinizante. Vezi, dom’ președinte ce bine e să ai pesedeeeeeul tău? Execută băieții imediat tot ce le spui… E drept că și tu te pricepi foarte bine la ei. Mi aduc aminte piesa aia jenantă când a venit la tine, la palat, bătrânul Liviu cu propunerea lui de prim ministru, Sevil Shaideh, și a ieșit de la Cotroceni cu propunerile tale de prim ministru – Mihai Fifor sau Sorin Grindeanu… Nici nu a știut bătrânul Liviu să mascheze în comunicarea publică amănuntul că nu erau propunerile lui. O, tempora…

Și cînd te-ai uitat la prima ieșire publică a „echipei Bolo” ai văzut acolo un „nuevo USR”. Nici nu ai fost consultat înainte. Părea că nici nu mai existai pentru Bolo, Cipi etc. Probabil că se întrebau dacă nu cumva ai și plecat spre Sibiu. Dar ei nu au înțeles ce înseamnă „kaiser”. Au studiat istoria universală cu profesorul de balet la ora de lucru manual. Nu au reținut un amănunt. Esențial. Dimineața când mergeai la birou la Sibiu, călcai, arc peste timp, pe urmele baronului Samuel von Bruckenthal. De care a fost îndrăgostită lulea însăși împărăteasa Maria Tereza. Și care chiar era jucător global. Bruckenthal a jucat în „altă ligă”, nu tu, Lucică! Tu, Lucică ai crezut că dacă ti-au pus nocturnă cu 5 becuri pe tăpșanul de la Someș Odorhei, ai ajuns să fii antrenor pe Santiago Bernabeu. Și, la drept vorbind, dacă nu te salva Marilen, nici la Someș Odorhei nu prea mai intrai pe teren. Dar ai tu timp să-l trădezi și pe Marilen. Cum ai făcut și cu Traian, Elena, Vasile, Ludovic, Florin ca să folosim niște nume la întâmplare.

Președintele, însă și-a revenit repede și și-a convocat serviciile, CSAT. Curtea Constituțională etc și „a stabilizat” situația frontului. Ca feldmareșalul Rommel, ca generalul Model, ca amiralul Doenitz. În doi timpi și trei mișcări s-a întors aproape de vechea linie a frontului.

L-a scos de la naftalină pe candidatul Nicușor Iohannis (Dan). L-a reactivat pe candidatul zamolxian Crin Antonescu. Care a reapărut după ani de zile de la momentul dispariției fizice precum marele Zamolxis din suprateranele și subteranele Bruxelles-ului. Un candidat pentru liniștea ta. Care probabil nu va beneficia de sprijinul elefanților pesediști și peneliști. Și care pe cale de consecință va pierde alegerile prezidențiale. Dar la liberali, cutuma spune că președintele partidului este candidatul ipso facto al partidului. Și care dacă va candida contra unui domn care în calitate de primar de municipiu sau de președinte de „cejeu”, undeva, prin vestul țării, a comis „nereguli grave cu fonduri europene” va avea cele mai multe șanse. Mai ales dacă pe contracandidatul lui Crin la alegerile pentru șefia partidului îl mai cheamă și pe la DNA cu presa de față. Cipi este și el în curs de rezolvare accelerată. Poate merge și un control judiciar, ceva soft, așa…

Și eu sunt de părere ca mulți alții din țară și de aiurea că domnul Crin cel care ți-a salvat cariera acum zece ani, candidează doar ca să piardă onorabil și să asigure victoria unui suveranist „prietenos” cu tine. Cam cum era Călin… Călin nu ți-a pronunțat deloc numele în tembelismele alea ale lui care circulau pe tiktok. DELOC! Singurul candidat la prezidențialele din 2024 care nu ți-a pomenit numele nici măcar o singură dată. E drept, Călin era cu Dumnezeu, cu pacea și iubirea, cu reîntoarcerea la rădăcina pătrată, cubică, cu spălatul la râu, cititul de pe smartphone la lumina lămpii cu gaz sau a lumânării etc. Acum, probabil că trebuie șă găsești alt „suveranist” liniștit și docil. Dacă intră și Mickey Mouse în cursă, îl ai și pe Nicușor, e ca și rezolvat drumul spre victorie al „suveranistului prietenos”. Mai intră și Cris Terheș în scenă, nu că ar avea vreo șansă. Dar îl folosești eficient pentru contestații. Că Terheș e forță politică. Singurul care l-a prostit la propriu și pe bătrânul Liviu și pe tânărul Georgeluș.

Așadar rețeta succesului e un suveranist prietenos captiv la Cotroceni, fără procurorii și judecătorii lui. Fără șefii lui de servicii. Fără ambasadorii lui. Necunoscut de nimeni relavant politic pe nicăieri prin lumea asta. Vreun nefericit căruia să nu-i mai ia public apărarea naivul și para-realistul Dughin. Marcel e ca și rezolvat, râmâne președinte la pesedeeeeee. Nea Paul și alții au înțeles că dacă începi să te plimbi pe strada Știrbey Vodă din Bucale, nu te oprești prea ușor și repede din „passegiatta” asta. Cât despre Dughin, am recunoscut în lumea asta că tu ai avut bufoni mai interesanți decât Volodea Putin. Degeaba s-a născut Volodea aproape de Ermitaj, n-are simț estetic deloc.

Noi doi știm cât de cât istoria Casei de Habsburg. Și știm că deși i-a fost credincios lui Iosif al II lea, von Bruckenthal a fost schimbat de kaiser. Era într-un fel cam la aceeași „etate” la care ești și domnia ta acum. Doar că atunci oamenii nu trăiau fizic așa mult. Și când se retrăgeau din scaun, demnitarii Transilvaniei nu puteau solicita un palat în folosință viageră în cetatea ciobanului Bucur. Nici dacă aveau avizul padișahului sau al țarului. Dar s-a schimbat lumea de atunci. Și am ajuns noi, miticii (cei adevărați, nu cei închipuiți) să-l comemoram pe Stephan Ludwig Roth pe 6 mai. Că sașii de la Sibiu au alte probleme. Nu au timp de sașii de la Mediaș. Care au murit acum 175 de ani.

Acum ca să fim sinceri, nu era mai bine să te gândești mai profund la ce am propus eu public din iunie 2023? O propuneai pe doamna Sandra candidat succesor și nu mai aveai nicio emoție… Nu mai contau filiațiile ei subterane și cunoscute. Mai ales că domnia sa e pe lângă președinții României de pe vremea când generalul Pahonțu era tânăr ofițeraș pe la viitorul batalion 54 de „jandarmi speciali”.

Mihai MARCOCI

Distribuie acest articol
Twitter Email Copy Link Print
Articolul anterior Candidatul perfect și influențele invizibile
Articolul următor Culisele candidaturii zamolxiene
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sursa ta de încredere de știri

Urmărește-ne pe rețelele de socializare pentru a fi la curent cu cele mai noi știri

Articole în trend

80 de ani de lecții recurente

Editorial P.M. MARCOCI Au trecut 80 de ani de când militarii sovietici au eliberat lagărul…

By Mihai MARCOCI

Partide dezorientate. Căutăm candidat. „Independent” – cică.

Editorial P.M. MARCOCI "3 partide dezorientate căutăm candidat pentru alegerile prezidențiale. Cei interesați sunt rugați…

By Mihai MARCOCI

Mark Rutte și divizia de divertisment, marketing și turism a NATO

P.M.MARCOCI Pamflet lung și ușor carbogazos, fără zahăr și aditivi adăugați. Nesupus procedurilor de accizare…

By Mihai MARCOCI

Recent Posts

  • Antreprenoarele și kilowații – o relație complicată. Aproape toxică.
  • Guvernul creativ-recreativ
  • Și a zis Ilie: „Reformă să fie!”
  • Elefantul roz și „româneala”
  • Magistratura română – sursă perpetuă de scenografie ieftină

Recent Comments

Niciun comentariu de arătat.

Ți-ar putea plăcea

Sursa: Wikipedia
Politică

Fiind liberal, partidu-mi delapidam…

By Mihai MARCOCI
Sursa: Wikipedia
Politică

Gogoașa reorganizării administrativ-teritoriale. Servită cu gheață.

By Mihai MARCOCI
Politică

Culisele candidaturii zamolxiene

By Mihai MARCOCI
Politică

Candidatul perfect și influențele invizibile

By Mihai MARCOCI
Jurnal Est European
Facebook Instagram Tiktok

Despre noi

Jurnal Est European este un proiect jurnalistic care se concentreaza pe problemele României si ale spațiului est european. Ne propunem sa abordam temele cu obiectivitate si raționalitate, departe de emoțiile omniprezente in media românească.

Categorii
  • Administrație
  • Internațional
  • Politică
  • Economie
  • Justiție
  • Investigații
Personalizate
  • Recomandate
  • Salvate
  • Istoric
  • Articole

© Faxmedia Consulting.

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?

Not a member? Sign Up