Editorial P.M. MARCOCI
Au trecut 80 de ani de când militarii sovietici au eliberat lagărul de concentrare de la Auschwitz. Și au descoperit ororile pe care le poate comite rasa umană. Un lagăr de concentrare care avea sinistra deviză: „Munca te eliberează”. Timpul, din nefericire, nu a mai lăsat în viață mulți supraviețuitori ai genocidului. Cei care au rămas în viață își poartă cu demnitate crucea sau steaua, după caz. Ei au supraviețuit unei forme incredibile de masacru. Un sistem în care oamenii erau uciși motivându-se naționalitatea, etnia, religia, orientarea politică sau limba lor. În definitiv, Auschwitzul a vrut să distrugă ființa umană. Și a reușit, într-o oarecare măsură.
Supraviețuitorii nu prea mai pot propaga mesajul. A fost analizat și reanalizat. Pe toate palierele posibile și imposibile. Mesajul sau strigătele de durere au trecut, poate, adeseori, neobservate ori neînțelese. Oare, lumea este mai bună după 80 de ani? Foarte greu de spus. Dar vedem că toate mecanismele sociale care au generat nazismul, fascismul, comunismul ori alte forme de dictatură sau autocrație funcționează foarte eficient și în continuare. Și sunt potențate de rețelele sociale sau de presa, uneori, imbecilizată. Pentru că ura umană există în ADN. Are mult mai multe mecanisme declanșatoare decât iubirea, prietenia sau admirația. Și pornește de la etichetare și alteritate. „Ceilalți” sunt răi, „noi” suntem perfecți. Și apoi picătura asta supărătoare cade de mii de miliarde de ori. Și asigură starea propice momentului când un alt nebun preia conducerea mecanismului și trece la crimă. Apoi la crimele în masă.
Ciudat este că un miliardar american, filantrop la rândul său, el, însuși, supraviețuitor al infernului de la Auschwitz a creat un mecanism bazat pe ură. Un actual miliardar, eliberat de soldații sovietici de la Auschwitz chiar acum 80 de ani. Care la 14 ani și jumătate era eliberat din infern. Mecanism, pe care, deși l-a creat, l-a scăpat de sub control, într-o foarte bună măsură. Cel puțin în cazul României. Pentru că este bazat exclusiv pe ură. Și pe violență sublimată sau simbolică. Exact cum au procedat la început naziștii, fascistii și comuniștii. Culmea este că miliardarul filantrop, George Sörös, supraviețuitor al infernului terestru numit Auschwitz, l-a pus în mișcare în numele în numele libertății, democrației și societății deschise. Cică al „globalismului”, cum ar spune o serie extrem de mare de persoane cu retard sever care „prestează în media”. Sau cel puțin, așa s-a dorit la început. Dar resorturile recrutării actorilor care au pus în operă mecanismele de așa zisă creare a societății deschise sunt mult mai eficiente decât cele utilizate de cele mai crude dictaturi. Am remarcat oameni care sub masca propovăduirii societății deschise sunt mai răi decât naziștii germani, fasciștii italieni, bolșevicii fanatici, activiștii de partid ai lui Mao sau Khmerii roșii din Cambodgia. Și care utilizează orice mijloc pentru a împroșca ură sau a-și rostogoli în public frustrările și neputințele. Și care nu pot trece la crimă pentru că România este parte a unui sistem internațional care încă mai are unele reguli. După care se miră într-un mod aproape idiot că reînvie extremismul… Și că „poporul suveran” s-a radicalizat…
Ce poate fi mai ciudat decât faptul că „pajii” unui adolescent supraviețuitor de la Auschwitz, aruncă, peste timp, într-o societate liberă și democratică veritabile tsunami-uri de ură, invective și intoleranță… La fel cum făceau naziștii, fasciștii sau primii comuniști. Și toate acestea cu largul concurs al societății lipsite de orice reacție solidă. Sau, care când reacționează, amplifică ura. Pentru că ura este permanent într-o dinamică profund ascendentă. Până când generează dezastre istorice.
Acesta este motivul pentru care am îndoieli legate de înțelegerea lecțiilor recurente pe care umanitatea și le înușește. Repetăm aceleași greșeli de când am ieșit din peșteri. Și am devenit singurul animal care ucide din plăcere. Și cu ce mecanisme rafinate și eficiente… Dar ar fi mult prea trist că un sacrificiu de acest nivel să ajungă în uitare. După care urmașii noștri să purceadă voios la crime cu alt grad de mostruozitate. Pentru că uitarea nu este neapărat calea sigură spre fericire. Devine, adesea, scurtătura spre marile dezastre. Toleranța trebuie exersată. Este mai mult decât un sentiment ori o atitudine. Este o abilitate socială. Acum 2000 de ani, Mântuitorul nostru îi invita pe cei lipsiți de prihană să arunce primii piatra ca să lapideze femeia păcătoasă. Astăzi, toți au devenit fără prihană. Și au la dispoziție un camion de pietre. De asta mi-e teamă că umanitatea nu a înțeles nimic din lecțiile de acum 80 de ani. Pentru că în istorie, repetiția nu este mama învățăturii.
Mihail MARCOCI
